Potrivit adresei M.S.-D.G.A.M.S.P. nr. 23504/24.05.2018, pentru situații medicale legate de diagnosticul și/sau tratamentul problemelor sexuale și reproductive, la solicitarea expresă a minorului în vârstă de peste 16 ani, minorii își pot exprima consimțământul informat în absența părinților sau reprezentantului legal, în conformitate cu Art. 661 din Legea nr. 95/2006, republicată, privind reforma în domeniul sănătății.
Activitatea de inspecţie sanitară constă în exercitarea controlului oficial cu privire la caracteristicile unităţilor, activităţilor şi produselor, în vederea stabilirii şi impunerii conformării la cerinţele prevăzute de normele legale de sănătate publică din domeniile:
a) producţiei, fabricării, prelucrării, depozitării, transportului, distribuţiei şi comercializării alimentelor, inclusiv în sectorul alimentaţiei publice şi colective, conform protocoalelor semnate cu celelalte autorităţi din domeniu;
b) calităţii apei pentru consum uman şi a celei folosite la alte activităţi umane, inclusiv a celei de îmbăiere, conform protocoalelor semnate cu autorităţile competente din domeniu;
c) gestionării deşeurilor lichide şi solide şi,în special,a celor periculoase;
d) calităţii habitatului;
e) respectării condiţiilor igienico-sanitare în unităţile de învăţămant şi ocrotire a copiilor şi tinerilor, precum şi de organizare a procesului instructiv-educativ;
f) mediului de muncă şi bolilor profesionale, în relaţia cu mediul de muncă;
g) activităţilor de îngrijiri de sănătate;
h) prevenirii şi combaterii bolilor transmisibile;
i) furnizării de servicii care presupun riscuri potenţiale pentru viaţă sau sănătatea populaţiei ori a persoanelor care execută serviciile respective;
j) unităţilor de producere, depozitare, desfacere a produselor cosmetice;
k) unităţilor de producere, depozitare, desfacere a produselor biocide.
Personalul ȋmputernicit, respectiv inspectorii sanitari, au următoarele atribuţiuni:
a) constată şi sancţionează contravenţiile la normele de igienă, conform legii;
b) păstrează confidenţialitatea privind iminenţa inspecţiei sanitare, înainte de începerea propriu-zisă a acesteia şi confidenţialitatea datelor pe care unităţile inspectate le pun la dispoziţie;
c) solicită unităţilor controlate orice documente necesare efectuării inspecţiei şi, după caz, copii ale acestora;
d) prescriu unităţilor controlate măsuri de remediere, cu stabilirea de termene şi responsabilităţi în vederea înlăturării deficienţelor de igienă constatate, măsuri de remediere, cu stabilirea de termene şi responsabilităţi;
e) propun inspectorului șef suspendarea temporară a activităţii unităţilor şi obiectivelor până la remedierea deficienţelor; în situaţii cu risc major şi iminent de îmbolnăvire a populaţiei, dispun suspendarea pe loc sau imediată a activităţii unităţii, obiectivului şi informează operativ inspectorul sanitar şef despre măsura aplicată;
f) propun directorului executiv adjunct retragerea avizului sanitar sau a notificării de produs, în situaţia în care substanţele sau produsele sunt neconforme cu specificaţiile din dosarul tehnic;
g) opresc, denaturează sau condiţionează darea în consum public a alimentelor care nu corespund normelor de igienă, precum şi folosirea obiectelor, materialelor şi a substanţelor care, prin natura lor sau prin modul de utilizare, periclitează starea de sănătate a populaţiei;
h) recoltează şi sigilează probe necesare pentru identificarea şi analiza riscului pentru sănătate, precum şi contraprobe;
i) dispun măsuri speciale pentru bolnavii, suspecţii şi contacţii de boli transmisibile sau purtătorii de germeni patogeni, precum şi alte măsuri cu caracter obligatoriu pentru combaterea bolilor transmisibile şi a celor profesionale;
j) verifică aplicarea legislaţiei Uniunii Europene în domeniul sănătăţii publice;
k) verifică şi răspund de respectarea legislaţiei în vigoare privind prevenirea şi controlul infecțiilor nosocomiale în toate unităţile sanitare;
l) opresc folosirea preparatelor biologice utilizate în scop diagnostic, profilactic şi de tratament, care se dovedesc necorespunzătoare sau nocive sănătăţii;
m) în situaţia în care, în timpul unei activităţi de control, constată existenţa unui conflict de interese sau deficienţe grave ce pot determina riscuri majore pentru sănătatea populaţiei, comunică urgent directorului coordonator adjunct în vederea delegării unui alt inspector şi luării măsurilor de urgenţă;
n) respectă şi aplică principiile de etică şi deontologie profesională.
La nivelul judeţului Dâmboviţa, serviciul Control în Sănătate Publică este organizat ȋn 2 compartimente:
Scopul general al activităţii de control în sănătate publică îl constituie protejarea sănătăţii şi creşterea calităţii vieţii populaţiei din judeţul Dâmboviţa. În vederea îndeplinirii acestui scop, au fost stabilite următoarele obiective specifice:
1. Pentru protejarea sănătăţii cetăţenilor faţă de acţiunea factorilor de risc din mediul de viaţă şi de muncă:
2. Pentru creşterea calităţii serviciilor de asistenţă medicală:
3. Pentru creşterea calităţii actului de control :
În conformitate cu normele de organizare şi funcţionare stabilite prin Ordinul Ministerului Sănătăţii 824 din 2006, se efectuează următoarele tipuri de controale:
a) tematice, când se inspectează un singur domeniu de activitate sau un singur tip de obiective, produse ori servicii;
b) planificate, cȃnd se inspectează periodic un singur obiectiv planificat anterior, cu o frecvenţă proporţională cu gradul de risc;
c) de necesitate, în cazul apariţiei unor fenomene naturale sau provocate artificial, care presupun urgenţe majore în domeniul igienei, epidemiologiei şi medicinei muncii;
d) la solicitări/sesizări: controale solicitate de către cetăţeni (dupăidentificarea acestora), de instituţii şi autorităţi centrale şi locale ale administraţiei publice, de alte organisme şi organizaţii, de mass-media sau la autosesizare, precum şi de intervenţie în cadrul Sistemului Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje şi RAPEX;
e) de reverificare, la expirarea termenului de remediere a neconformităţilor constatate anterior.
Pentru realizarea obiectivelor specifice stabilite, a fost întocmit şi se derulează Planul pentru anul 2019, pe domenii de activitate, în conformitate cu Planul Național de acțiuni de control tematic inițiat de Inspecția Sanitară de Stat din cadrul Ministerului Sănătății și în limita competențelor stabilite prin protocoalele încheiate cu alte organisme cu atribuţiuni de control.
Ȋn trimestrul I 2019, serviciul Control în Sănătate Publică a efectuat 481 controale/ recontroale conform Programului de activitate întocmit şi aprobat de directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Dâmboviţa astfel:
I.Acțiuni de control tematic inițiate de Ministerul Sănătății
1.Acţiunea de control tematic pentru verificarea asigurării microclimatului corespunzător ȋn unităţile de ȋnvăţămȃnt, a chioşcurilor alimentare din incinta acestora şi a unităţilor de catering care distribuie mȃncare elevilor, precum şi a modului de derulare a programului guvernamental privind acordarea de fructe, produse de panificaţie şi produse lactate pentru elevi
Pentru verificarea asigurării microclimatului adecvat,au fost controlate 82 unități.
Neconformități identificate: în 5 unităţi de ȋnvăţămȃnt diferenţa de temperatură ȋntre sălile de clasă și anexe (holuri, grupuri sanitare) depășește 3°C:
A fost verificat modul de derulare a programelor guvernamentale prevăzute de Hotărârea nr. 640/2017, privind acordarea de produse lactate, de panificație și de fructe elevilor din clasele I – VIII din învățământul de stat și privat, precum și pentru copiii preșcolari din grădinițele de stat și private cu program de 4 ore, în 73 unități de învățământ.
Neconformități identificate: ȋn 20 unități de învățământ nu se asigură spații separate pentru depozitarea produselor, acestea fiind depozitate pe holurile de acces, în cancelarie,în sălile de grupă sau în spații folosite și în alte scopuri (depozitarea de materiale didactice sau alte obiecte):
În 23 unități de învățământ nu se asigură apă potabilă curentă în spațiile de depozitare:
Pentru neconformitățile constatate au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale.
Pentru verificarea modului de respectare a prevederilor Legii nr. 123/2008 pentru o alimentație sănătoasă în unitățile de învățământ preuniversitar și a prevederilor Ordinului Ministerului Sănătății nr.1563/2008 pentru aprobarea listei alimentelor nerecomandate preșcolarilor și școlarilor și a principiilor care stau la baza unei alimentații sănătoase pentru copii, precum și a normelor de igienă privind producția, prelucrarea, depozitarea, păstrarea, transportul și desfacerea alimentelor în unitățile de catering care distribuie hrana zilnică elevilor, au fost controlate 34 unități.
Au fost inspectate 124 produse alimentare și au fost verificate 118 etichete.
Neconformități identificate:au fost identificate 64 produse alimentare nerecomandate copiilor și tinerilor (sucuri tip coca-cola, bomboane, ciocolată, napolitane, biscuiți, cornuri, produse de patiserie) care nu respectă prevederile Ordinului ministrului sănătății nr. 1563/2008, depășind limita maxima admisă de calorii, zaharuri sau sare pe unitatea de vânzare sau la 100 de grame.
Aceste produse alimentare au fost retrase de la comercializare (24,97 kg și 70,41 l).
S-a interzis comercializarea lor în chioșcurile din incintele unităților școlare.
Pentru neconformitățile constatate au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale.
2.Acțiunea de control tematic privind verificarea respectării condițiilor igienico-sanitare în secțiile de obstetrică-ginecologie și neonatologie din unitățile sanitare cu paturi
Au fost controlate maternitățile din cele 4 unități sanitare cu paturi din punct de vedere al conformării la prevederile legale privind:
- 341 cazuri deinfecții asociate asistenței medicalela Spitalul Județean de Urgență
Târgoviște
- 5 cazuri de infecții asociate asistenței medicale la Spitalul Orășenesc Pucioasa
- 6 cazuri de infecții asociate asistenței medicale la Spitalul Municipal Moreni
- 0 cazuri de infecții asociate asistenței medicale la Spitalul Orășenesc Găești
- 2897 probe pentru autocontrol, cu un procent de 3% neconformități, la Spitalul Județean
de Urgență Târgoviște
- 189 probe pentru autocontrol,cu un procent de 2% neconformități, la Spitalul Orășenesc
Găești
- 825 de probe pentru autocontrol, cu un procent de 0,75% neconformități, la Spitalul
Orășenesc Pucioasa.
La Spitalul Municipal Moreni nu au fost date disponibile.
Neconformitățile au fost corect gestionate,cu excepția Spitalului Orășenesc Găeşti care nu a implementat o procedură de intervenție pentru aceste situații.
b.Respectarea normelor privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea:
- sunt întocmite și se respectă procedurile și programele de curățare, dezinfecție și sterilizare, inclusiv pentru dispozitivele și echipamentele medicale termosensibile;
- aprovizionarea cu materiale de curățenie și produse biocide se face corespunzător, asigurându-se cantități suficiente; se utilizează produse biocide conforme cu legislația, cu excepția produselor Oxidice air și Sekusept pulver classic-la Spitalul Orășenesc Pucioasa și la Spitalul Municipal Moreni,care nu se mai regăsesc în Registrul național al produselor biocide actualizat în decembrie 2018;
- nu se asigură spații special destinate depozitării și întreținerii corespunzătoare a ustensilelor și a materialelor de curățtare și dezinfecție, utilizându-se spații cu mai multe destinații și funcțiuni.
c. Respectarea normelor privind gestionarea deșeurilor rezultate din activități medicale: nu am identificat neconformități privind colectarea selectivă și eliminarea deșeurilor rezultate din activitatea medicală, gestiunarea acestora și durata depozitării intermediare.
În scopul depistării active a infecțiilor asociate asistenței medicale au fost verificate, prin sondaj, 366 foi de observație clinică. Nu au fost identificate infecții asociate actului medical care nu au fost declarate conform Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1101/2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare.
Pentru neconformitățile constatate au fost formulate recomandari și termene de remediere și au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale.
3. Acțiunea de control tematic pentru verificarea conformității la prevederile legale a unităților
de transfuzie sanguină din spitale
Au fost controlate unităţile de transfuzie sanguină din cadrul celor 4 spitale care funcţionează ȋn judeţul Dȃmboviţa,respectiv:
- Spitalul Judeţean de Urgenţă Tȃrgovişte
- Spitalul Municipal Moreni
- Spitalul Orăşenesc Pucioasa
- Spitalul Orăşenesc Găeşti.
Neconformități identificate:
- nu se asigură dotarea minimă obligatorie,unitatea de transfuzie sanguină din cadrul
Spitalului Judeţean de Urgenţă fiind singura dotată cu linie micrometodă și cu
echipamente omologate pentru dezgheţarea plasmei;
Au fost verificate, prin sondaj, documentele ȋntocmite cu ocazia solicitării şi administrării de sȃnge/produse din sȃnge şi au fost identificate neconformităţi ȋn completarea acestora.
(rubrici necompletate, scris ilizibil). Ȋn cadrul Spitalului Găesti a fost identificată o reacţie adversă(frison) neinvestigată ȋn vederea stabilirii gradului de imputabilitate.
Comisiile de hemovigilenţă din cele 4 spitale nu au raportat bianual la Direcţia de Sănătate Publică Dȃmbovita situaţia reacţiilor adverse.
Pentru remedierea neconformităţilor menţionate au fost stabilite termene şi au fost aplicate 5 sancţiuni contravenționale.
4. Acțiunea de control tematic pentru verificarea condițiilor de aprovizionare cu apă a populației din mediul urban
Au fost controlate 12 sisteme publice administrate de:
- SC Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița SA în localitățile Târgoviște (2 sisteme), Moreni, Găești, Titu, Pucioasa, Răcari (2 sisteme) şi Fieni;
- SC Uzina Automecanica Moreni SA care furnizează apă pentru 500 locuitori ai municipiului Moreni.
Neconformități identificate:
- forajele din cadrul Sistemului public alimentare cu apă Colacu - Răcari necesită recondiționarea cabinelor și a capacelor,acestea fiind neetanșe, permiţȃnd infiltararea apelor meteorice;
- construcția în care este amplasată stația de tratare prin dezinfecție cu hipoclorit de sodiu din cadrul Sistemului public de alimentare cu apă Răcari este degradată, are pereții cu finisaje deteriorate,exfoliate;
- rezervorul de amestec din cadrul Sistemului public de alimentare cu apă Răcari este subdimensionat ( 5 mc), neasigurând rezervă de apă pentru 12 ore în caz de avarie;
- clădirea în care funcționează Stația de tratare Pucioasa necesită recondiționare și igienizare,după repararea acoperișului care este degradat și favorizează infiltrarea apelor meteorice. Bazinele de sedimentare sunt parțial deterioarate (interior, exterior) si caminele de vizitare ale conductei de aductiune sunt nesecurizate, insalubre, inundate;
- în zona de protecție sanitară a sursei de apă folosită ȋn vederea potabilizării ȋn cadrul Sistemului public Pucioasa, respectiv lacul de acumulare Pucioasa, au fost identificate deșeuri,în special din material plastic;
- în cadrul aceluiași sistem, unul din rezervoarele de înmagazinare din zona Mușa prezintă hidroizolația degradată și nu se asigură alee betonată în jurul acestuia;
Pentru neconformitățile identificate:
- au fost stabilite termene de remediere;
- s-a solicitat administratorului lacului de acumulare Pucioasa, respectiv Sistemului de Gospodărire a Apelor Dâmbovița din cadrul Administrației Naționale Apele Române, salubrizarea periodică și ori de câte este necesar, a zonei de protecție sanitară a captării apei folosită în vederea potabilizarii în cadrul stației de tratare Pucioasa;
- au fost aplicate 2 sancţiuni contravenționale.
5. Acțiune de control tematic pentru verificarea etichetārii produselor alimentare din punct de vedere al mențiunilor nutriţionale și de sānātate, cu excepția următoarelor categorii de alimente: suplimente alimentare, alimente cu destinație nutrițională specială, alimente tratate cu radiații ionizante.
Au fost inspectate 62 produse alimentare care prezintă pe etichetă mențiuni de nutriție/mențiuni de sănătate, în 9 unități (2 producatori și 7 retaileri).
Pentru toate produsele alimentare inspectate s-a verificat:
- prin calcul, dacă se respectă condițiile impuse de Regulamentul CE nr. 1924/2006 pentru utilizarea mențiunilor respective;
- Registrul Național al mențiunilor nutriționale și de sănătate;
- Registrul alimentelor îmbogățite cu vitamine și minerale;
- Registrul European al mențiunilor de sănătate.
Neconformități identificate:
Pentru toate produsele cu neconformități s-a impus respectarea prevederilor Regulamentului CE nr. 1169/2011, ale Regulamentului CE nr.1924/2006 și ale Regulamentului CE nr.432/2011 privind mențiunile de nutriție și mențiunile de sănătate de pe etichetă și s-a notificatComisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Dâmbovița în vederea instituirii de măsuri, în baza competențelor legale.
6. Acțiune de control tematic privind articolele tratate
Au fost verificate 21 articole a căror etichetă sau mijloc de promovare conțin indicații referitoare la efectul antibacterian/antimicrobian, dintre care 15 neconforme în sensul că mențiunile ,,antibacterian/antimicrobian/neutralizează mirosurile neplacute” nu sunt susținute de informații referitoare la faptul că articolul a fost tratat cu un produs biocid sau la substanța activă continută de produlul biocid utilizat la tratarea acestuia.
Au fost transmise către unitățile care comercializează aceste produse adrese referitoare la prevederile legale privind articolele tratate: Regulamentul (UE) nr. 528/2012, Regulamentul nr. 1062/2014 și s-a solicitat ca în termenul legal, respectiv 45 de zile de la primire, se ne comunice substanțele active folosite în tratamentul produselor verificate, care le conferă proprietate biocidă.
7.Acțiunea de control tematic pentru verificarea desfășurării unor activități medicale neautorizate în saloanele de înfrumusețare, precum și a utilizării unor produse cosmetice,produse biocide și dispozitive medicale încadrate în mod eronat în alte categorii
Au fost controlate 14 saloane de înfrumusețare unde s-au identificat următoarele neconformităţi:
a.ȋn 3 saloane se utilizează dispozitivul Dermapen pentru mezoterapie cu ace (microneedling), de către personal fără pregătire medicală, procedură ce nu se regăseşte ȋn lista activităţilor ce pot fi desfăşurate ȋn cabinetele de ȋnfrumuseţare, conform Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1136 /2007.
Avȃnd ȋn vedere posibilul risc pentru sănătatea publică:
- am solicitat un punct de vedere Institutului Naţional de Sănătate Publică - Centrul Naţional de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar, respectiv Ministerului Sănătăţii - Direcţia Generală de Asistenţă Medicală şi Sănătate Publică;
- am interzis desfăşurarea acestei activităţi ȋn cele 3 saloane de ȋnfrumuseţare.
b. ȋn 2 saloane de ȋnfrumuseţare am identificat, la utilizare, 8 produse cosmetice cu termen de valabilitate expirat; acestea au fost interzise și au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale, conform H.G. nr.857/2011.
Au fost inspectate un număr de 76 produse cosmetice din care 19 produse cosmetice neconforme (8 produse cosmetice cu termen de valabilitate expirat, 9 produse cosmetice neidentificate pe portalul CPNP şi 2 produse cosmetice fără etichetă ȋn limba romȃnă).
Pentru neconformităţile constatate, s-au aplicat 3 sanctiuni contravenționale.
În cele 23 unităţi sanitare private şi publice controlateau fost inspectate, la utilizare, 28 produse biocide (14 TP1 şi 14 TP2).
În urma verificării etichetei, a actului administrativ de plasare pe piață, a Registrului Național al produselor biocide şi a Bazei de date specifice, au fost identificate 12 produse biocide care prezintă neconcordanţe ȋntre etichetă şi actul de plasare pe piaţă.
Au fost retraşi de la utilizare 2 litri produs biocid neconform.
Pentru neconformităţile constatate s-au aplicat 5 sanctiuni contravenționale.
8. Acțiunea de control comun Direcția de Sănătate Publică și Colegiul Medicilor în unitățile sanitare, respectiv clinicile și cabinetele private de dermatovenerologie și chirurgie plastică, estetică și microchirugie reconstructivă din județul Dâmbovița
Au fost inspectate 13 unităţi medicale din care :
Nu au fost identificate neconformităț la prevederile legale.
În unităţile controlate ȋşi desfăşoară activitatea 12 medici. Nu s-au constatat neconformităţi privind documentele care atestă: identitatea, dreptul de liberă practică, asigurarea de malpraxis, titlurile oficiale de calificare ȋn profesia de medic, documentele care atestă competenţele profesionale.
9. Acțiunea de control încrucișat în unități sanitare cu paturi –spitale județene
A fost derulată de echipa de inspectori din cadrul Direcției de Sănătate Publică Giurgiu,echipa desemnată din cadrul Direcției de Sănătate Publică Dâmbovița a controlat Spitalul Județean de Urgență Pitești
La Spitalul Județean de Urgență Târgoviște au fost identificate neconformități după cum urmează:
În sediul din Târgoviște-strada Tudor Vladimirescu
În secția Moroeni:
În secția Gura Ocniței:
Pentru neconformitățile menționate au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale.
II. Acțiuni de control planificat astfel:
Au fost controlate 16 sisteme de aprovionare cu apă proprii societăților comerciale
Neconformități identificate
Pentru neconformitățile identificate au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale.
Au fost controlate 11 bazine de înot și piscine acoperite.
Neconformități identificate:
Pentru neconformitățile identificate au fost aplicate 2 sancțiuni contravenționale.
III. Acțiuni de control pentru verificarea aspectelor semnalate de cetățeni și/sau alte instituții și autorități prin petiții,în limita competențelor,conform Ordonanței Guvernului nr. 27 din 2002 privind soluționarea petițiilor
Au fost gestionate 29 petiții,majoritatea referitoare la disconfortul generat,în zona de locuit,prin nerespectarea normelor de igienă privind amplasarea și exploatarea adăposturilor pentru animale, a instalațiilor pentru colectarea apelor uzate.
Pentru gestionarea acestora au fost comunicate prevederile legale și s-au stabilit termene pentru conformare,iar în situațiile de neîndeplinire a măsurilor impuse au fost aplicate 2 sancțiuni contraventionale.
Serviciul Control în Sănătate Publică s-a autosesizat,în cazul decesului survenit în data de 9 ianuarie 2019 în secția Nou născuți a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște. Echipa de control a verificat aspecte care ţin de:
Au fost prelevate probe pentru verificarea eficienţei operaţiunilor de curăţare, dezinfecţie şi sterilizare.
Cu ocazia controlului efectuat, s-au identificat o serie de neconformități la prevederile legale care,prin persistența lor în timp,ar fi putut afecta calitatea și securitatea actului transfuzional.
Pentru nerespectarea prevederilor legale au fost aplicate 6 sancțiuni contraventionale.
IV. Acțiuni de intervenție în 3 alerte inițiate prin Sistemul rapid de alertă pentru alimente și furaje.
V. Prin Compartimentul de control al asistenţei medicale a comunităţilor la risc. au fost efectuate
a. acțiuni de control lunar a activităților desfășurate de 37 asistenții comunitari/ mediatorii sanitariîn comunitățile cu populație defavorizată, verificarea/ monitorizarea raportărilor în platforma on-line a Ministerului Sănătății și verificarea prin sondaj în teren a informațiilor raportate respectiv:
b. promovarea, la nivelul autorităților locale cu comunități la risc,a rolului și importantei asistentului comunitar/ mediatorului sanitar,
c. fundamentarea/centralizarea și transmiterea tuturor solicitărilor la ministerul Sănătății în vederea extinderii rețelei de asistență comunitară la nivelul județului Dâmbovița.