contact DSP Dambovita

Comunicat DSP - Coronavirus - 27.02.2020

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
Direcţia de Sănătate Publică  Dâmboviţa
Târgovişte, str.Tudor Vladimirescu, nr.15-19, cod 130095
Tel: 0245613604, fax: 0245611067
Nr. 3337  /  27. 02. 2020

 

Comunicat de presă

            Ţinând cont de faptul că la nivel naţional a fost confirmat un caz de coronavirus, facem următoarele precizări:

            La nivelul judeţului Dâmboviţa, pana în acest moment nu au fost înregistrate cazuri sau suspiciuni de îmbolnăvire cu COVID-19.

            Nu avem persoane carantinate, iar cele 37 de persoane aflate în supraveghere prin izolare la domiciliu sunt clinic sănătoase, nu prezintă simptomatologie specifică afectării cu coronavirus.

            Direcţia de Sănătate Publică Damboviţa, împreuna cu Instituţia Prefectului Judeţul Dâmboviţa şi cu  autorităţile administraţiei publice locale,  au identificat 4 locaţii cu o capacitate de aproximativ 100 de locuri pentru persoanele care, în urma analizei de situaţie, vor necesita carantinare. Aceste spaţii special desemnate pentru carantină sunt situate in Târgovişte, Voineşti, Pucioasa şi Titu.

            Facem apel la persoanele care au călătorit în zonele cu risc , să ia toate  măsurile de prevenţie şi să respecte normele de igienă.

            Rugăm persoanele care prezintă simptomele specifice unei viroze respiratorii sau pe cele ale gripei şi nu se încadrează în definiţia de caz suspect, nu au venit sau nu au intrat în contact cu persoane din zonele de risc, să contacteze medicul de familie pentru stabilirea conduitei terapeutice.

            Caz suspect reprezintă pacientul cu infecţie respiratore acută care prezintă febră, tuse durere în gât şi în perioada de 14 zile anterioare debutului simptomelor a avut contact apropiat cu un caz confirmat, un caz probabil sau a avut istoric de călătorie în zonele cu transmitere comunitară extinsă.

               În comunitate,  persoanele fără stop-acne-meds.com ar trebui:

  • să evite aglomerațiile și frecventarea spațiilor închise aglomerate (de ex. supermarketuri, mall-uri);
  • să mențină o distanță de cel puțin 1 metru față de orice persoană cu simptome respiratorii (de ex. tuse, strănut);
  • să-și spele frecvent mâinile folosind apă și săpun atunci când mâinile  sau antiseptic pe bază de alcool;
  • să utilizeze tehnica de a tuși sau a strănuta în interiorul cotului flectat sau să-și acopere nasul și gura în timpul tusei și strănutului cu un șervetel de unică folosință, urmată de aruncarea acestuia după utilizare și spălarea IMEDIATĂ a mainilor cu apă și săpun;
  • să se abțină de la atingerea gurii, nasului și ochilor;
  • să respecte regulile privind modul de purtare, îndepărtare și eliminare a măștilor asociate cu o igienă corectă a mâinilor.

            Menţionăm că datele se află în dinamică şi  oricând pot să intervină modificări .

DIRECTOR EXECUTIV,                                                       COMP. RELAŢII PUBLICE,
   Dr. Sorin STOICA                                                                    Cons. Marinela POPA