contact DSP Dambovita

COMUNICAT DE PRESĂ SALVEAZĂ VIEŢI: Igiena Mâinilor - 5 mai 2019

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
DIRECŢIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ DÂMBOVIŢA
Str. T.Vladimirescu nr.15-19, cod 130095, Târgovişte, jud. Dâmboviţa,
Tel. 0245-613604, fax 0245-611067
e- mail Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.,
Cod operator date cu caracter personal nr.12777
Nr.5861/03.05.2019

 

COMUNICAT DE PRESĂ
SALVEAZĂ VIEŢI: Igiena Mâinilor
- 5 mai 2019 -

Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Dâmboviţa celebrează în data de 5 mai 2019, campania „SALVEAZĂ VIEŢI: Igiena Mâinilor”.

Iniţiativa anuală „SALVEAZĂ VIEŢI: Igiena Mâinilor” este parte a efortului major global coordonat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care îndrumă profesioniştii din domeniul sănătăţii să-şi îmbunătăţească igiena mâinilor şi să sprijine astfel prevenirea infecţiilor asociate asistenței medicale(IAAM).

În acest an, tema campaniei este: Îngrijirea curată pentru toți - este în mâinile voastre.

În fiecare zi, IAAM duc la spitalizare prelungită, dizabilitate de durată mai mare, creșterea rezistenței microorganismelor la antibiotice, costuri suplimentare masive pentru sistemele de sănătate, costuri mari pentru pacienți și familiile aparținătoare și decese care puteau fi evitate.

Multe măsuri de prevenire și control al infecțiilor (inclusiv igiena mâinilor) sunt simple, ieftine și eficiente, dar aceste măsuri presupun responsabilitatea personalului medico-sanitar și schimbări de comportament.

Organizația Mondială a Sănătății a anunțat următoarele grupuri țintă și teme de acțiune aliniate cu sloganul:

  • Profesioniștii din domeniul sănătății: “Mențineți și promovați îngrijirea curată – este în mâinile voastre."
  • Coordonatorii Programelor de Prevenirea și Controlul Infecțiilor (PCI): “Monitorizați standardele de prevenirea și controlul infecțiilor – acționați și îmbunătățiți practicile.”
  • Managerii de spitale: “Unitatea pe care o conduceți respectă standardele OMS de control al IAAM și de igienă a mâinilor? Participați la studiul OMS 2019 și acționați!”
  • Ministerul Sănătății: “În țara dumneavoastră sunt respectate standardele de prevenirea și controlul infecțiilor asociate asistenței medicale? Monitorizați si acționați pentru realizarea acoperirii universale cu servicii medicale de calitate.“
  • Grupurile de susținere pentru pacienți: “Solicitați îngrijirea curată – este dreptul vostru.“

Spitalele şi alte unităţi sanitare sunt invitate să ia parte la această iniţiativă globală pentru a continua creşterea nivelului de conştientizare în privinţa importanţei igienei mâinilor, pentru a transfera acţiunile la nivelul îngrijirilor şi pentru a reduce riscul de IAAM.

Spitalele şi alte unităţi sanitare care doresc să-şi îmbunătăţească controlul infecţiilor, sunt invitate să se înregistreze pentru „SALVEAZĂ VIEŢI: Igiena Mâinilor” la următoarea adresă: www.who.int/gpsc/5may/register/en/

DIRECTOR EXECUTIV,                                                                                                         DIRECTOR EXEC. ADJ. SAN. PUB.,
DR. SORIN STOICA                                                                                                                      DR. GABRIELA COSTEA

Coordonator program PN V1,
Dr. Aquilina Mesina

                                                                                                                                      Intocmit
                                                                                                                           Psih. Ivona Nita

Vezi si: Poster Profesionisti; Ingrijirea mainilor