MINISTERUL SANATATII
DIRECTIA DE SANATATE PUBLICA DAMBOVITA
Targoviste str.T.Vladimirescu nr.15-19 cod 130095
Tel:0245613604, fax:0245611067 e-mail:Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea.
Nr.10951/16.11.2015
Comunicat de pres
Ziua Europeană a Informării despre Antibiotice (ZEIA)
18 noiembrie 2015
Rezistenţa la antibiotice - cauzată de uz impropriu şi/sau abuz - demontează unul dintre cele mai importante câştiguri ale medicinii moderne. Sănătatea şi viaţa a milioane de pacienţi depind de eficienţa antimicrobienelor (în principal antibiotice). După cum le gestionăm astăzi, aşa vom beneficia la nevoie noi şi copiii noştri mâine.
Noi mecanisme ale rezistenţei la medicamentele antimicrobiene (RAM) se dezvoltă zilnic, selectând bacterii sau ciuperci rezistente pentru care nu mai există remedii, cu toate antibiogramele încercate. Soluţia implică populaţia, medicii de familie, specialiştii din spitale, farmaciştii.
Conform ultimelor statistici, România se găsea în 2013 în euro-poziţii (cele mai) defavorabile în privinţa RAM la principalele tulpini rezistente (Klebsiella, Stafiloccocus, Escherichia) şi de asemenea în privinţa recent monitorizatei RAM la bacterii gram-negative.
Corelat cu acestea, România se caracteriza prin consumuri mari de antibacteriene în ambulator (asistenţa primară, ce răspunde de 90% din consumul total) – ceea ce semnifică o înrăutăţire importantă faţă de 2012.
În aceste condiţii, este evidentă nevoia menţinerii şi sporirii nivelului de informare şi conştientizare a populaţiei şi a personalului medical în privinţa abuzului de antibiotice.
Combaterea automedicaţiei cu antibiotice procurate în afara prescripţiei medicale reprezintă o obligaţie de conştiinţă a farmaciştilor şi o ţintă statornică a promotorilor sănătăţii.
Celebrarea ZEIA 2015 în judeţul Dâmboviţa include următoarele activităţi: postarea pe site-ul DSP a analizei de situaţie, a comunicatului de presă şi a materialului informativ; transmiterea analizei de situaţie prin Email catre medici de familie, medici scolari; distribuire fluturaşi catre CMI-uri, farmacii, Spital Judeţean de Urgenţă, secţiile: boli infecţioase, TBC, medicală, dermatologie, pediatrie, chirurgie, OG, pneumologie etc, activitate IEC la Şcoala Sanitară Postliceală Christiana Târgovişte.
Participarea partenerilor noştri din media şi reflectarea largă a evenimentelor ZEIA 2015 poate contribui la salvarea unor vieţi ce pot fi compromise prin rezistenţa la antibiotice generată de prescrierea excesivă sau auto-administrarea „după ureche” a acestora.
DIRECTOR EXECUTIV, DIRECTOR EXEC. ADJ. SAN. PUB
DR.SORIN STOICA DR. GABRIELA COSTEA
Coordonator programe
Dr. Aquilina Mesina
Analiza de situaţie - Prudenţă în prescriere & administrare şi controlul strict al infecţiilor