Studiu de caz: Cancerul de col uterin în Europa şi în lume
COMUNICAT DE PRESĂ
Nr. 488/17.01.2014
Direcţia de Sănătate Publică a Judetului Dambovita organizează, în perioada 19 – 25 ianuarie 2014, Săptămâna Europeană de Prevenire a Cancerului de Col Uterin.
Cancerul de col uterin este una dintre cele mai importante probleme de sănătate publică atât în Europa cât şi în România. Pe continentul european, 60.000 femei suferă de această boala şi 30.000 femei mor anual ca urmare a cancerului de col uterin. România are cea mai înaltă rată de incidenţă standardizată pe vârstă din Europa - 28,93 cazuri noi la 100.000 femei în 2010, situaţie similară cu cea existentă în ţări subdezvoltate din Africa, Asia şi America de Sud.
Ţara noastră se situează pe primul loc în Europa, în ceea ce priveşte mortalitatea prin cancer de col uterin. Acesta reprezintă a doua cauză de mortalitate prin cancer la femeile din România, după cancerul mamar şi prima cauză de mortalitate la femeile tinere între 25 şi 44 de ani.
Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, rata mortalităţii prin cancerul de col uterin în România este de 2-2,7 ori mai mare decât în majoritatea ţărilor Europei Centrale şi de Est, şi de 6,3 ori mai mare decât media ţărilor U.E. Aceasta se explică în primul rând prin faptul că în România, diagnosticul este pus în stadii tardive ale bolii, când neoplazia este invazivă
O posibilă explicaţie a situaţiei ar fi că multe femei nu au informaţii referitoare la modalităţile de prevenire a cancerului de col uterin. Ca atare, acestea nu beneficiază de programele preventive disponibile si nu militează pentru implementarea acestor programe. Este evident că una dintre priorităţile actuale în lupta împotriva cancerului de col uterin este să ne asigurăm că publicul general, politicienii şi furnizorii de servicii medicale înţeleg pe deplin beneficiile prevenirii cancerului de col uterin.
În scopul conştientizării acestei probleme de sănătate publică şi de îmbunătăţire a nivelului de cunoaştere de către populaţie a mijloacelor prin care poate fi prevenit cancerul de col uterin, a fost lansată începând cu anul 2007 Săptămâna Europeană de Prevenire a Cancerului de Col Uterin, campanie care în ianuarie 2013 a inclus peste 5000 de evenimente în Europa. Ca urmare a succeselor înregistrate, în ianuarie 2014, va avea loc cea de a VIII-a ediţie a Săptămânii Europene de Prevenire a Cancerului de Col Uterin.
La nivel naţional, în perioada19-25 ianuarie 2014, se derulează, campania cu sloganul: “STOP cancerului de col uterin”. Prin activităţile de informare-educare sustinute in diferite unitati de invatatmant si institutii, dorim să încurajăm adolescentele şi femeile de toate vârstele să utilizeze metodele de prevenire, prin participarea la programele de vaccinare anti-HPV şi/sau depistare timpurie a bolii - Screening-ul cancerului de col uterin.
Testarea anuala a fiecarei femei, peste varsta de 18 ani, prin frotiu citologic Papanicolau, este recunoscuta ca metoda de depistare a celulelor anormale in stadii incipiente, cand pot fi indepartate usor, prevenind aparitia cancerului de col uterin. Cu acest prilej, promovăm simbolul european al prevenirii cancerului de col uterin, Perla Înţelepciunii, aflat pe website-ul www.pearlofwisdom.eu .
Ministerul Sănătăţii prin Institutul Naţional de Sănătate Publică asigură coordonarea la nivel naţional a acestei campanii.
Alăturaţi-vă Campaniei!
Contribuiţi la creşterea gradului de conştientizare cu privire la
prevenirea cancerului de col uterin.
DIRECTOR EXECUTIV DSP DAMBOVITA
Dr. SORIN STOICA
Coordonator program,
Dr. Ana-Camelia Savu
Studiu de caz Cancerul de col uterin în Europa şi în lume